Imi amintesc de primul meu monolog pe care l-am realizat din petice... Da, domnilor, din petice! Cu pași mici, înceți, dar siguri. Pe atunci visam cu ochii deschiși și, mai mult de atât, credeam în ceea ce culegeam cu atâta drag. Credeam în speranța, în licărirea vieții, în prietenie, în amiciție și în pașii pe care orice om îi face în viață... pașii către moarte, așa cum zicea Eminescu. Nu îmi voi pemite acum ''Luxul morții'', așa cum zicea Cristian Tudor Popescu.
Am constatat că viața noastră este guvernată de mitul faustic, îți dau ceva în schimbul unui preț foarte mare. Vinde-mi sufletul tău! Sau cumpără-ți nemurirea prin căile binelui. Așa ceva nu mai există, chiar dacă sunt de acord că dacă faci un lucru bun ți se va răsplăti înzecit. Asta întotdeauna, dar nu pe lumea asta. Dar am să îi fac o ofertă pe care nu o va putea refuza. Am să îi arăt toată gingășia, iubirea și căldura vieții, pe care cu siguranță nu le-a încercat niciodată.
Chiar și cei patru cavaleri ai apocalipsei au părăsit pământul acesta încărcat de atâta răutate, invidie și ironie. Dar ce să fac, atunci când invidia și ura e în noi? Dacă ființa umană o cultivă, cum să am pretenția să o anihilez din calea mea?
Timpul vostru s-a scurs, invidia, care vă mănâncă sufletul și vă soarbe seva vieții, este mult prea puternică. Chiar dacă sunt hulit de cei pe care îi iubesc nu mă voi demoraliza. Chiar dacă aștept înfrigurat schimbarea, stau să mă întreb, cine sunteți voi să vorbiți de mine, de noi?
Inflexiunea caracterului vostru dispare sub ochii noștri, asta pentru că nu aveți caracter! Asta pentru că sunteți cei mai săraci oameni de pe pămantul acesta infestat cu ură. Timpul vostru s-a scurs, s-a scurs în povestea mea, în povestea lor... trecem mai departe, dar voi tot în umbra rece și barbară încremeniți și fiecare reușită de-a noastră vă paralizează simțul vieții. Se vede pe chipul vostru mâncat de ură că rămâneți singuri în gândurile voastre cu care blestemați pe oricine il credeți că este mai bun decât voi. Dar sunteți prea orbi să vedeți că orice ființă este mai bună decât voi!
[In umbra marelui URSS-Phoenix]
Este pentru voi, acum vă pot cuprinde doar cu milă... milă pentru neputința de-a scăpa din condiția bolnăvicioasă în care vă aflați în picaj liber.
Firescul, ca paradox
Cu 8 ore în urmă
1 comentarii:
"Chiar dacă sunt hulit de cei pe care îi iubesc nu mă voi demoraliza. " asta e cea mai tare my dear!
Mult adevar in spusele tale si in acelasi timp o realitate cam cruda care se incapataneaza sa patrunda in meandrele visarii noastre.
Analizand fraza aceasta as putea spune ca se poate ca cei dragi noua sa fie mai duri cu noi doar pentru a ne ambitiona sau pentru a ne trezi din reverie. Insa nu conteaza ce gandeste lumea, iar la capitolul "lume" pot intra si ei, asa ca nu le dam "cancel" ca tuturor, ci ii ascultam , dam din cap si facem ca noi..:))
Acceptam sfaturi, le trecem prin propriul filtru al constiintei si daca sunt bune le punem in practica, daca nu, ne batem capul de unii singuri si o scoatem la liman...noi si Iona..:D
poooop
Trimiteţi un comentariu