Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?
Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiara,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia tărână un pumn
şi mi-o presăra pe cap în loc de apa şi vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inimă. (Lucian Blaga)
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?
Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiara,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia tărână un pumn
şi mi-o presăra pe cap în loc de apa şi vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inimă. (Lucian Blaga)
... ar mai fi ceva de completat... poate doar de repetat... viata mea a fost tot ce vrei, cateodata fiara, cateodata floare lasata in bataia vantului oferita celui care plange pentru a-i sterge o lacrima din suflet, cateodata clopot care tulbura linistea amurgului si se cearta cu cerul...
