Zilele astea chiar am vorbit cu tineri de liceu care isi aleg facultatea si un drum in viata implicit.
Mi s-a facut de dor de perioada asta cand traim cu totii "drame existentiale", care de fapt sunt drame. Sunt lucruri pe care le traiesti si dupa liceu, chiar daca "oamenii mari" iti zic mereu: o sa treaca. Asa e, o sa treaca, insa este o poveste care se va repeta cam toata viata. Problemele lor sunt problemele oricarui om. Am ajuns sa cred ca problemele adolescentilor nu mai sunt de mult problemele copilariei.
Mi s-a facut dor de perioada liceului, chiar daca atunci cand am trait-o abia asteptam sa merg la facultate si la serviciu. Acum as vrea sa mai fiu intr-a 12-a sa ma pot plimba pe strada crezand ca lumea ma va primi mereu cu bratele deschise.
As vrea sa mai fiu intr-a 11-a sa cred ca sunt "matura" si ca prietenii sunt totul in viata unui om.
As mai vrea intr-a 10-a, a 9-a sa nu pierd prietenele pe care le-am avut si care o data cu viata au disparut. De fapt, asta este viata. Era o vorba: daca ar fi sa rezum viata in 3 cuvinte as zice: merge mai departe.
Scriam in 2008 ca "Acum, aproape la 19 ani, viaţa cerne încă odată firul destinului unora dintre noi. O va mai face, însă nu la fel de dur." Acum mi-am dat seama ca viata va cerne in continuu. Iar esecurile si dezamagirile au fost alegeri prost facute in viata.
